Apartamente Bucuresti
Apartamente Bucuresti

Primăria Capitalei modifică termenii contractuali pentru închirierea Arenei Naţionale

Primăria Capitalei modifică termenii contractuali pentru închirierea Arenei Naţionale

Primăria Capitalei a actualizat clauzele contractului de închiriere a Arenei Naţionale pentru desfăşurarea evenimentelor sportive.

”Am spus de mai multe ori că eficientizarea managementului Arenei Naționale e unul dintre obiectivele mele în acest mandat. PMB a actualizat de aceea clauzele contractului de închiriere a stadionului pentru evenimentele sportive din anul competițional 2022-2023”, a spus Nicușor Dan în cadrul unei comunicări venite de la Primăria Capitalei.

Principala modificare se referă la plata în avans a chiriei și a costurilor de operare a stadionului, fiind vorba de o procedură des întâlnită în plan internațional. Municipalitatea urmăreşte astfel evitarea acumulării de datorii din partea cluburilor sportive şi echilibrarea balanţei de venituri şi cheltuieli înregistrate la Arena Naţională.

„Noul contract aferent sezonului 2022-2023 a fost deja semnat cu Fotbal Club FCSB S.A. şi Fotbal Club Rapid 1923 S.A., urmând ca și celelalte cluburi care vor dori să joace pe Arena Națională să respecte același cadru”, a mai declarat edilul, în comunicarea de la Primăria Capitalei.

Primăria Capitalei a anunțat prețurile pentru Arena Națională

Meci din cadrul campionatului intern de fotbal – 13.000 euro/eveniment/ fără TVA;Meci din cadrul Cupei Ligii sau a Cupei României – 13.000 euro/eveniment/ fără TVA;Meci din cadrul UEFA Champions League – 28.000 euro/eveniment/ fără TVA;Meci din cadrul UEFA Europa League – 23.000 euro/eveniment/fără TVA.Servicii de operare stadion Arena Naţională – 10.000 euro/meci(eveniment)/ fără TVA.La tarifele mai sus menţionate se va adăuga plata calculată a utilităţilor, în conformitate cu tarifele practicate de furnizorii de utilităţi şi pe baza procesului verbal de constatare a consumurilor.

Plata privind costurile aferente chiriei şi operării se va efectua cu 2 zile lucrătoare înainte de începerea evenimentului sportiv.

FCSB, datoare către Primăria Capitalei

PMB a luat respectiva decizie ca urmare a situației în care se regăsește FCSB. Clubul lui Becali a pierdut un proces cu Primăria, căreia trebuie să îi achite mai mult de un milion de lei după ce nu a plătit chiria pentru 15 meciuri disputate pe Arena.

Cum s-a ajuns aici? În vara anului 2017 a fost înlocuit gazonul de pe Arena Națională. Becali a anunțat atunci că avea o înțelegere cu Primăria pe care o conducea fina lui, Gabriela Firea: „O să punem câte 200.000 de euro eu și Primăria ca să schimbăm terenul. Suma cu care contribuie FCSB va fi scăzută ulterior din chiria pe care ar trebui s-o achităm”.

Clubul a procedat astfel și nu a mai plătit chiria pentru 15 meciuri pe care le-a disputat pe Arena Națională. Primăria, condusă din 2020 de Nicușor Dan, a apelat la instanțe ca să recupereze banii și a câștigat deja de două ori. FCSB mai are posibilitatea unui recurs.

Din datoria de 1.056.969 lei, 878.380,73 lei sunt aferenți chiriei. Restul, utilitățile și penalitățile pentru întârzierea plății.

CITEȘTE ȘI » Maratonul București și semimaratonul revin la datele tradiționale în 2022

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://bucurestiri.ro/primaria-capitalei-inchiriere-arena-nationala/

crossmenu