Apartamente noi Bucuresti
Apartamente De la 50.000€Pret Apartament Bucuresti
Vrei o locuință ușor de întreținut și bine poziționată?
Apartamente Noi BucurestiUn astfel de exemplu de vilă clasică și contemporană reușește să iasă ușor în evidență, această vila potrivindu-se cu mediul în care se află. Având un design arhitectural cu adevărat special, ea reușește să ofere o frumusețe deosebită și să-l bucure pe proprietar de fiecare dată când acesta revine în locuința. Culorile sunt perfect echilibrate, acestea reușind să scoată mai bine în evidență texturile și astfel elementele casei fiind foarte interesante.
Casa este așezată pe vârf de deal, iar în momentul în care intrați în interior, veți aprecia mult faptul că această casă modernă reușește să creeze un ambient plăcut. Culorile sale sunt cele ale unei palete neutre, iar nuanțele de gri-verde din bucătărie, dar și din zona de living sunt ceva inedit.
Chiar și nuanțele de maro și de bej constituie un avantaj pentru această locuință, aceste nuanțe reușind să scoată mai bine în evidență un decor mai întunecat. Cărbunele a fost așadar implementat în schema de culori și face o treabă foarte bună.